luni, 28 aprilie 2014

Festivalul Shakespeare: ziua 5: Bucurie şi poftă de viaţă cu"Propeller"

Am văzut duminică seara ce înseamnă să ştii cu adevărat să ţii o sală permanent în priză şi s-o ridici în picioare. Să faci spectatorul să nu simtă cum trece timpul şi să-i pară foarte rău că spectacolul a luat sfârşit. 
Compania britanică „Propeller” a făcut show total pe scena Naţionalului din Craiova, a creat atmosferă şi, pur şi simplu, a lăsat în urmă o stare de bine fabuloasă. Comedia erorilor chiar a produs în sală hohote prelungite de râs. Cu mijloace moderne, băieţii de la „Propeller” au adus în faţa publicului (cucerit dinainte de începerea piesei de către „nebunii” din Marea Britanie, care deja creau atmosferă pe scenă) o transpunere inedită a piesei shakespeariene. Cu un stil propriu, care a trecut în revistă cam toate tipurile comediei, „Propeller” a mers până la parodierea viguroasă a acestora, într-o meta-piesă cu suflu continuu, susţinut, nepierzând nici un moment publicul din mână, incitându-l permanent, provocându-l dinamic. O piesă interactivă, în care şi improvizaţia şi-a aflat locul său, cu momente foarte atent legate şi coerent structurate.
Energia celor de la „Propeller” a fost în ton perfect cu dinamismul piesei, a fost veselie, bună dispoziţie cât cuprinde, un show în adevăratul sens al cuvântului, cu muzică live (care a continuat şi în pauză, în foaierul Teatrului). Nimic disonant într-o abordare totuşi cu un grad ridicat de risc, aducerea în contemporaneitate fiind de bun gust şi de succes. Până în acest moment, acesta a fost spectacolul cu cea mai mare aderenţă la public. Shakespeare continuă să aibă efect indiferent de forma de „ambalare”, perenitatea operei sale nemaiavând nevoie să fie dovedită. 

Un comentariu:

  1. Am participat si eu la spectacolul oferit de cei de la 'Propeller' si pot spune cu mana pe inima ca au fost extraordinari. A fost teatru la superlativ. A fost atmosfera. A fost spectacol. A fost un vis. Imediat ce am ajuns acasa am cautat sa vad la ce teatru activeaza de obicei in Marea Britanie pentru ca dorinta de moment a fost sa merg acolo la unul din spectacolele lor ...... apoi am revenit cu picioarele pe pamant.... ai nevoie de bani sa faci asa ceva....adica sa ajungi acolo. Oricum jos palaria pentru un asa spectacol.

    RăspundețiȘtergere