marți, 13 iulie 2010

Ce îţi trebuie să fii Răducu?


Ajungem cam cu noaptea în cap la Muzeul Olteniei. Cică să vedem marea expoziţie de ceasuri Bijuteriile timpului. 9,30 este ceva neobişnuit de matinal pentru Craiova, oraşul în care se spune bună-dimineaţa abia de pe la ora 13 încolo. Muzeul…nimic de zis. S-au băgat fonduri cu nemiluita în el. S-au băgat bani cu ghiotura, s-au construit corpuri noi de clădiri. Ultimul răcnet. Găsim cu greu intrarea, dar o găsim. Ne întâmpină garcea de serviciu la pază, gras, cu mustaţă, imaginea poliţaiului român, ancorat încă în tipologia miliţianului. O strigă pe doamna de la bilete. Care răspunde din nişte străfunduri de lume. Probabil e o minune că au vizitatori. Pe măsura importanţei misiei, garcea o grăbeşte: „haideţi, haideţi, că aveţi vizitatori!” Dar doamna nu se grăbeşte. Îşi consumă imperturbabilă ritualul matinal: se aud ceşti spălate, se aud alte vase spălate, se aude îndelung apa curgând. Într-un târziu, apare şi doamna, ne dă bilete, apoi îl strigă pe Răducu: „Răducuuu, vezi că avem vizitatori”. Răducu este imaginea muzeografului. De la noi. Din Oltenia. Din satul Craiova. Staţi întâi să vă întreb dacă aţi văzut angajaţi ai muzeelor în alte ţări de prin Europa. Sunt sigur că i-aţi văzut şi i-aţi admirat şi le-aţi invidiat fie uniformele, fie costumele absolut impecabile. Aşadar, aveţi imaginea în faţa ochilor. Reţineţi-o. Şi acum priviţi-l pe Răducu: cu cămaşă cu mânecă scurtă, cu sandale pe piciorul gol (lucru care mi se pare culmea abominabilităţii şi ţărăniei la un bărbat). Când ne vede, se-ntoarce cu curul şi fuge exact în partea opusă a sălii cu exponate. Şi tot cu partea dorsală ne-a tratat până la final, având metodic grijă să se depărteze de noi, pe măsură ce ne apropiam de locul unde se poziţiona dumnealui.
Expoziţia în sine nu e cine ştie ce. Vă recomand să vă scutiţi timpul şi să n-o vizitaţi. Exponatele, puţine la număr (aduse de la muzeul din Ploieşti), nu oferă foarte multe informaţii. Există două tipuri de ceasuri: din secolul XIX şi din secolul XX. Asta datare! Demnă de un muzeu! Secolul XX!!!! Poate fi 1901, sau 1998, că tot secolul XX este! Înţeleg datări pe secole când e vorba despre veacuri dinainte de Christos. Înţeleg o lance din secolul VI î.Chr. dar secolul XX??????? Adică ăsta care abia îşi dădu duhul! Nu cumva e treaba de muzeograf să dateze, mai ales că e vorba despre un timp foarte apropiat nouă? Măcar un deceniu, aşa, cu aproximaţie! Dacă or fi toţi ca Răducu…
Mă întreb ce îţi trebuie să fii Răducu. Să lucrezi în postul lui Răducu. Să îţi deplasezi dosul în aerul plăcut al aparatelor de dezumidificare a aerului, pe banii statului. Adică ai noştri. Cred că, atunci când întrebăm copiii ce vor să se facă atunci când vor fi mari, ar trebui să adăugăm în grila de opţiuni, alături de meserii nobile şi rentabile precum „Boc”, „Becali”, „mafiot”, „pedelist”, „hartistă”, „fotbalist” şi pe aceea de Răducu.
Gata cu Răducu. Nu vă duceţi, deci, la expoziţie. E pierdere de orice. La următoarea tură vorbim despre finlandezi şi despre uluitoarea lor muzică.


11 comentarii:

  1. Imi pare rau pentru dezamagirea de care ati avut parte. E ciudat cum este profanat un spatiu ce ar trebui sa ofere cultura de specimenele dizgratioase descrise de dumneavoastra. Pe langa aceasta, presupun ca va putem multumi pentru sfatul oferit :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Raducu.. ca sa fii Raducu ai nevoie de pile.. ca altfel ar fi fost cineva mai bun decat el, ca are Romania si oameni buni si frumosi; frumosi si cu sufletul si mintea si bunavointa, nu neaparat fizic.
    Are Romania Raduci. are...
    imi pare rau de experienta ta, dar multumim pt avertizare

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca sa fii Raducu nu ai nevoie decat de insucienta psihica si atat, ca sa ma exprim cat mai eufemistic. Simplu ca "buna ziua!". Daca toti am fi ca el, cred ca lumea ar fi fost mult mai injositor de interesanta.
    Si acum imi vin in minte ceva de la Sfintii Parazitii...
    Daca as fi pentru o zi presedinte, v-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde!
    Ceva de genu' si cu Raducu nsotru scump si dulce, cu sandale Luis Vuitton... Sau ala numai genti pentru olimpicele tarii si societatii face:))?
    Nu te mai ofusca atat, ca nu merita.
    Uite, ca sa te simti mai bine, gandeste-te la toata pierderea de orice ca la o lectie reinvatata si sedimentata mai bine:D.
    Nu-i asa ca te simti mai bine, pentru ca eu da:)).

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-era dor sa ascult cantecul asta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am vazut si eu Muzeul Ceasurilor de la Ploiesti. Nu prea multe exponate, dar interesante. Este singurul muzeu de acest gen pe care l-am vazut.
    Am fost la multe muzee de-a lungul timpului, dar am intalnit putini Raducu. O fi ratacit omul. Sunt oameni si oameni.
    La Muzeul Cinegetic de la Posada ne-a intampinat o doamna foarte interesata, care ne dadea extrem de multe detalii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu sper ca Raducu este o aparitie singulara. Sper din suflet. Dar ma cam indoiesc...

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu pot sa nu ma gandesc la angajatii muzeelor din Amsterdam...

    RăspundețiȘtergere
  8. Ca sa fii Raducu iti trebuie niste sandale pe piciorul gol (eventual un picior transpirat si plin de calozitati si par) si multa prostie :))))))))

    RăspundețiȘtergere
  9. Night after nightiulie 15, 2010

    Oi fi eu mai sensibiloasa, da'-mi vine sa dau la boboci instantaneu doar cand aud de un barbat cu sandale/slapi/ orice alta incaltare pe piciorusul gol. Nu'sh, la femei merge (si alea numa' daca-s perfect ingrijite), in rest...ma ia cu vome. Un barbat adevarat e tzais din cap pana in picioare in orice conditie indiferent de orice circumstante. Tzais!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. si daca are papuc cu deget.. cum isi pune papuci? La papuci.. totusi nu merge cu soseta.. zic eu..

    RăspundețiȘtergere
  11. super misto blogul,interesant.Dar lasa-mi si mie comment-uri pe blogul mul: http://bluewolf-bluewolf.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere